La data de 1 martie 2017 „am fost facut pensionar” pe caz de boală, al M.A.I.
Crescendo-ul a multor ani calendaristici de muncă asidua, a fost defininit de o boală cardiacă cronică, ce a debutat cu o doză zilnică medicamentoasă în cumul de 2,5 miligrame, parte a tratamentului specific de specialitate impus.
Perioada temporară a tratamentului în discuție, a adus cu sine creșterea dozei amintite la nivelul de 32 de miligrame.
De fiecare dată, purtând holter (denumirea specifică a unui instrument de monitorizare la purtător), ingeram zilnic această doză de medicament și nu numai. Rețeta medicală fiind a la menu în sens multiplu, am înregistrat colateral o tensiune arterială de 220/160 mmhg.
Încercând să schimb medicația în sens adaptiv de specialitate, de nenumărate ori, am ajuns să cunosc integral toate medicamentele „revoluționare”, pășind astfel pragul multor instituții spitalicești dar și să cunosc diverși doctori cardiologi din țară și nu numai. Lumea e mare.
În plus, înainte de a intra în comisiile de pensionare ale Ministerului de Interne, am parcurs traseul spitalelor de specialitate arondate altor ministere, în sens opus si demonstrativ imparțial, cum că cineva ar fi direct interesat să „mă salveze” prin pensionare.
Mai ales ca unii, care se lăudau cu asta doreau să mă aresteze.
În decursul vieții mele în sistem, au început să „puște” toate în mine: operat la rinichi, operat la corzile vocale, stomacul facut zob, ficatul si mai zob, glanda tiroida și așa mai departe, toate acestea în aceiași grădină a specialiștilor și a hârtiilor parafate.
Să mai vorbim despre stări sufletești? Mai bine nu. Hotărât, nu, mai mult mort decat viu.
Cu șase luni înainte de pensionare, am și fost adus acasă de la post din străinăte, din Ambasada României de la Roma, unde eram de un an si jumătate, datorită unui dosar fabricat, cu mare tam-tam, de către specialiști aleși pe sprânceană ai D.N.A. (oare toate instituțiile or’ avea cozi de topor proprii?). Dosar care ulterior a fost clasat de aceeasi institutie.
Deci, după treizeci de ani în sistemul militar, la patruzeci și nouă de ani, datorită unor boli acumulate in decursul acestor ani, am fost pensionat medical.
Zarurile mi-au fost aruncate.
Cu sănătatea fizică remorcând un psihic și o stare sufletească pe sens unic, am întâlnit tirul venind din față.
Mulți care se consideră a fi mari analiști, psihologi, doctori, specialiști , fini cunoscători ai sistemului la nivel național, dar funcționând intrasistemic propriilor sisteme, nu au reușit să depășească niciodată calitatea de ajutor de sef de post.
Știți de ce? Fiindcă le place sa judece și să aclame public:
„- Cum a putut unul ca ăsta, care spune că a ajuns să aibă boli psihice, să fi condus un serviciu secret al Romaniei? Cum a putut să treacă testarea psihologică de specialitate când a dat admiterea la Academia de Poliție?”
Avem struguri, dar sunt acri”… și eu cunosc mai mulți dintre cei care sunt astăzi formatori de opinie în republica noastră dar care, la o adica, nu au fost în stare să parcurgă cu succes testarea psihologică pentru gradul de ofițer; alții, nici măcar la gradul de subofițer, chiar dacă au susținut de două ori examenul, rezultatul a fost același. Negativ. Respins. Dar negativ în ziua de astăzi înseamnă și de bine.
În plus, este suficient ca aceștia să fie observați comportamental, în sens general și social, fără niciun miligram de studiu specializat în vastul domeniu al simptomatologiei sistemului psihic uman.
Dar cum pentru oameni publici, sau pentru aparținători profunzi ai Statului de Drept nu dă bine, nu vor recunoaște, niciunul, niciodată, nimic, nimănui. Poate nici măcar oglinzii. De ce? Pentru că ei caută încă puterea, gustul influenței și câștigul material.
Am fost creat de sistem, pentru a fi un produs plus valoric pentru sistem. Unii care au avut abilitatea să o spună și să tragă concluzii, au considerat că am fost competitiv. Și nu, nu este părerea mea.
Doar ca am avut un moment în viață , după ce am iesit din munca pentru stat, când am realizat că pentru sistem am fost bun, dar pentru mine personal și pentru propria viată, nu.
Eram terminat din toate punctele de vedere.
În acel moment, fiind într-o continuă căutare, fără să știu ce anume caut, fără să cunosc direcții, știind totodată că nu sunt bine și că pășesc pe un drum care se închide, fără să mă poată ajuta nimic din tot ce stiam deja în viață , deopotrivă cu toți specialiștii din varii domenii, deopotrivă cu toate medicamentele de ultim răcnet, ajung să aud pentru prima dată de decalcifierea glandei pineale cu AYAHUASCA.
După ce am studiat, tot ceea ce puteam studia, am tras unele concluzii:
1. Din punct de vedere juridic se fac niște confuzii imense, deși totul este foarte clar, iar organizațiile internaționale deopotrivă cu toate instanțele lumii au o poziție foarte clară și anume: nu este un drog.
Instanțele care au avut pe rol un astfel de dosar au achitat în toate situațiile și în toate instanțele bazându-se pe aceleași legi, ca și la noi.
2. C.I.A. și multe alte armate străine de top, folosesc ayahuasca ca să trateze simptomele post traumatice ale războaielor în care au fost implicați soldatii lor. Astfel, înainte de a-i „integra” în societate, primul protocol de curațare a traumelor este ayahuasca, dar în secret, desigur, că vorba aceea: nu este pentru „marea multime”.
3. Există o variantă medicală arhaică, care ar avea aproximativ trei mii de ani, care nu este pentru oricine, pentru că nu sunt pregatiți toți să o accepte ca adevăr absolut.
4. În unele țari, face parte din vestigiile naționale.
5. În lume, au apelat multi „jucători” de talie mondială la acest ceai natural, făra efecte secundare: președinți de state, prim-ministri, ministri, actori de la Hollywood si cântareți, familii regale și absolut oricine a avut curajul să se cunoască mai profund. Și e suficient dacă cineva are curiozitate și caută, să obțină informațiile corecte din sursele corecte!
Am decis să mă duc pe această cale, înca o dată, fiind convins că drumul pe care sunt nu o să-mi mai ofere șansa de a mai trai mult.
Am căutat să-mi ofer un drept, pe care îl are oricare dintre noi si este prevazut în actele normative mondiale: dreptul la viată.
Drept pe care, cu toate „pilele”, „relațiile”, „puterea”, „banii” și cu toate „cunoștințele ștințifice avute de unii”, nu-l mai aveam.
Și am avut o surpriză.
Atât eu cât și cei din jurul meu, cei foarte puțini care într-adevăr țineau la mine.
Doar cei care mă doreau viu; ceilalti, nu. Ei vor avea întotdeauna ceva de comentat.
Dar eu îmi cunosc rezultatele si unde am ajuns.
Și medicul meu curant, cardiologul, cel care nu este de mâna a doua, cel care mă cunoaște din prima mea zi de boală, cel care știe că odată intrat pe tratamentul medicamentos cardiologic, niciodata nu te vei mai putea opri; acesta a avut un șoc. Nu-i venea sa creadă. Și asta m-a făcut să am și mai mare încredere în mine. Și am învățat să am un barometru în a-mi evalua lumea din jur. Să înțeleg cine îmi vrea binele și cine mimează doar grija fața de mine.
Și iată: acesta a fost un nou început al vieții!
O renastere în care nu am mai folosit medicamente de inima, ficat, stomac, rinichi și altele (umblam la un moment dat cu un mic sac de medicamente după mine).
Am scăpat de multe… multe boli văzute si nevăzute… atașamente bolnăvicioase.
M-am transformat într-un om care trăiește în adevăr.
Destul cu viața traită în boală!
Destul cu boala lipsei de adevăr!
Va multumesc!