După o arestare cel putin bizară, pe 15 decembrie 2019, fără ca în dosar să existe vreo constatare, ori expertiză din care să rezulte că vreuna dintre substanțele ridicate cu ocazia percheziției ar fi conținut DMT, respectiv, fără a cunoaște rezultatele analizei toxicologice a probelor biologice prelevate, prin examinarea fizica a 38 de persoane. Despre acestea, se susține că ar fi băut ceaiul terapeutic, decalcifiant al glandei pineale, Ayahuasca.

Primele constatări tehnico-științifice ale Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Direcției de Combatere a Crimei Organizate, apar în dosar in 7, respectiv 8 ianuarie 2020, când noi eram deja în arest preventiv.

Totodată, aceste constatări toxicologice, efectuate cu privire la probele biologice recoltate de la cele 38 de persoane, nu au identificat nici urmă de DMT.

Cu toate acestea, in 14 decembrie 2019, procurorul a pus în mișcare acțiunea penală împotriva noastră , ne-a reținut abuziv în arest preventiv, susținând că am consumat DMT și că în toate probele găsite la percheziție s-ar fi găsit DMT, un neadevăr total.

Mă intreb dacă a fost legal? Timpul va demonstra …

Suntem în camera preliminară de 8 luni, de când am fost puși în libertate și până în acest moment cauza s-a tot amânat, în principal, pentru că procurorul de caz nu a răspuns solicitărilor repetate ale judecătorului cu privire la excepțiile și nulitățile zdrobitoare ale acestui dosar.

Și acum bomba…

La dosar a sosit recent un răspuns parțial la solicitările judecatorului de cameră preliminară, care spune că, probele găsite la percheziție au fost, „consumate și distruse” în procesul analizelor de laborator”!

Cu alte cuvinte, presupusul produs și motiv al faptei, NU MAI EXISTĂ ….asta pentru eventualitatea în care, cineva ar intenționa să facă în viitor o expertiză.

Drept urmare, prin grija anchetatorilor noștri, am ajuns în postura în care nu ne mai putem apăra prin intermediul unei expertize (inexistentă în cauză) criminalistice a drogurilor, care ar fi putut tranșa dacă decoctul respectiv conține, ori nu, vreo substanță încriminata.

Cel puțin la fel de stranie pare însă, precizarea procurorului că în dosarul disjuns s-ar cerceta acum penal, printre altele, “modul de respectare a procedurilor si metodologiei de efectuare a unei constatări tehnico-științifice ”. Pentru a nu genera vreo confuzie, subliniez că, stranie nu este investigația în sine, al cărui rezultat ne interesează și pe noi, cel putin la fel de mult, ci organul judiciar care o efectuează, rămânând întrebarea dacă acest organ judiciar este ori nu, competent după calitatea persoanei.

Vorba unui celebru procuror DNA: îi arestam pe toți și după aceea ne vom aresta între noi.

Până în acest moment nu am fost activ în a prezenta opiniei publice, abuzurile comise, ori diversele jocuri subterane, paralele legii, fiind convins că natural, toți orbii vor începe să vadă așa cum lumina învinge întunericul.