Am fost un produs al unui sistem, creat pentru a-l deservi doar pe el.
Și unii care sunt cunoscători, nu făcăturile, spun ca aș fi fost un produs competitiv.
Programat și controlat.
Cu așteptări, dorințe, nemulțumiri, frustrări și multe altele care nu sunt altceva decât FRICI.
Atent și curios în ceea ce privește imaginea mea și ce cred alții despre mine (chiar cu prețul unui „mine” ireal și îmbibat în compromis și falsitate).
Cu precauția de a nu ieși dintr-un șablon impus de societate și de regulile pe care le deserveam.
Atent tot timpul să mă păstrez într-o cutie păzită de frici, din care care nu aveam voie să scot un picior afară.
Cu valori de viață, date de funcție, grade, stele, putere, ambalaj și nu conținut, diplome, bani, mașini, haine de marcă și familie falsă de fațadă, multe informații fără valoare într-o viață falsă.
Am trăit hrănindu-mi niște atașamente, căruia nimănui nu-i fac bine și doar îl mențin prizonier într-o boală fără vindecare, până la moarte sau mort fiind deja demult.
Cu un patriotism exagerat care nu dovedește decât sub care steag, a cărei țări, suntem ținuți prizonieri.
Cu trăiri ancorate în trecut și în viitor.
Cele de viitor sunt adevăratul drog, halucinații care în momentul în care nu se adeveresc îți creează frustrări, dezamăgiri și într-un final, boli, pe care nici un medicament nu poate vindeca aceste efecte, dacă nu ajungi la cauză.
Trăiam pentru lucruri care nici măcar nu au logică și de aia unele instituții ale statului sunt bine păzite la intrare, ca nu cumva să intre logica, ci să actionezi la ordin, nu prin prisma propriei gândiri.
Multe acțiuni automate, fără să-ți pui întrebări ca: de ce, cui folosește, cât de rău face omului și societății, fac o nedreptate?
Într-o zi am fost ales să mă trezesc, să-mi dau jos vechea haină și să-mi iau una nouă.
Spun „ales”, știind că toți vom fi aleși, doar că pe rând, într-un moment de necesitate, pe care nu-l decidem noi.
Acum a fost rândul meu. Nevoia este impusă de misiunea fiecăruia, de care cei mai mulți nu suntem conștienți.
Am intrat într-o școală grea, poate cea mai dură existentă, care nu se termină niciodată, în care învăț cu mine și pentru mine, trăind în prezent și fără atașamente.
Realizând că eu sunt l’ombelico del mondo și că am venit singur și că într-o zi, voi pleca tot singur.
Că biletul este dus și întors și nimeni nu rămâne pierdut aici.
Că familia este o noțiune mult mai largă decât cea pe care o știam.
O școală în care am învățat ce este libertatea, iubirea, am învățat alte reguli și valori, care sunt divine și care, cele mai multe au fost pierdute.
Am învățat să mă bucur pentru lucruri mărunte, simple, cu puțin.
Am găsit alte valențe la sentimente pe care ziceam că le cunosc din școlile făcute și din cea a vieții, respectiv: iubirea, respectul, recunoștința, bunătatea, iertarea și multe altele înălțătoare.
Am beneficiat de trăiri noi și curate, ca pacea, liniștea, fericirea și un echilibru sufletesc pe care nu l-am avut niciodată.
Și drumul continuă…
Am avut parte de cea mai mare binecuvântare a vieții și de multe ori m-am intrebat ce am făcut eu să o merit?
Vă doresc tuturor să aveți parte de ea, cât mai repede, nu doar în ceasul morții, când sigur „veți bea o cupă de Ayahuasca” și veți cunoaște adevărul.